Costumul lui Adam tesut de Dumnezeu

"Vino, ticãlosul meu suflet, de plângi astãzi, de cele ce s-au fãcut cu tine, aducându-ti aminte de goliciunea cea dintâi din Eden, prin care ai fost scos din desfãtare si din bucuria cea neîncetatã."

(Slujba Utreniei din Duminica Lãsatului sec de brânzã, Cântarea 1-a, Imnul 1)

Pãrintii care cunosc bine vechile rânduieli liturgice din perioada Triodului ne spun cã tema izgonirii lui Adam din rai legatã de Duminica Lãsatului sec de brânzã reprezintã o transpunere a expulzãrii temporare a penitentilor în afara bisericii, care odinioarã avea loc atunci. Acestia trebuiau sã rãmânã în afara usilor bisericii (ca oarecând Adam în fata usilor încuiate ale raiului) si sã-si plângã pãcatele pânã la sfârsitul Postului Mare, când erau reintrodusi în ea împreunã cu cei care încã nu fãceau parte din comunitatea bisericeascã. De aceea imnografia acestei Duminici se întemeiazã pe imaginea lui Adam tânguindu-se înaintea portilor raiului.

Dar aceastã rânduialã mai explicã încã ceva: prezenta picturilor (sau a mozaicurilor) reprezentând Izgonirea si plângerea lui Adam (împreunã cu alte episoade din viata protopãrintelui nostru) în proximitatea locului unde penitentii îsi imitau protopãrintele "în strãpungere si lacrimi", adicã în afara bisericii, pe suprafata exterioarã a zidurilor ei, sau, uneori, în nartexul acesteia.

Astfel de exemple întâlnim si în programul iconografic al vestitelor biserici mânãstiresti de la Voronet, Molodovita si Sucevita. Cu unele diferente de la un loc la altul, asupra cãrora nu vom stãrui acum, întâlnim pictate aici urmãtoarele scene: Facerea lumii, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Adam si Eva cãlcând porunca, Izgonirea lor din rai, Adam lucrând pãmântul si Eva torcând. Privindu-le, am zice cã iconarii au reprodus cu fidelitate primele capitole din Cartea Facerii si indicatiile oferite de Erminie (acel manual de picturã bizantinã de care se slujeau zugravii de biserici). Insã pentru cel care le studiazã mai cu atentie existã o pricinã de nedumerire: pretioasele vesminte pe care le poartã în rai strãmosii omenirii. De ce zugravii le-au "tesut" straie ca de sãrbãtoare (la Voronet, Adam are chiar o mantie pe umeri) când stim prea bine cã în Cartea Facerii se spune cã "Adam si femeia lui erau amândoi goi"? (Facere 2, 25). Sau, cu alte cuvinte spus: De ce costumul lui Adam nu e "costumul lui Adam"?

Locul în care vom afla un rãspuns la aceste întrebãri ne este indicat de mai multi teologi ai Bisericii Ortodoxe, care, plecând de la afirmatiile Pãrintilor celui de-al saptelea Sinod Ecumenic despre importanta unitãtii imaginii liturgice si a cuvântului liturgic, ne învatã cã cele douã moduri de expresie (imnografia si iconografia) "constituie un fel de control al unuia asupra celuilalt, trãiesc aceeasi viatã si au, în cadrul cultului, o actiune ziditoare comunã".

Asadar, sã deschidem Triodul la Duminica Izgonirii lui Adam din rai, acolo unde, dupã cum vom vedea, aceastã imagine a "îmbrãcãrii" sau "dezbrãcãrii" unui vesmânt cu totul special, "nestricãcios", "tesut de Dumnezeu" – pe care omul îl purta înainte de a fi îmbrãcat "hainele de piele" – poate fi întâlnitã aproape în fiecare imn. Iatã douã dintre aceste imne, unul de la Vercenie si celãlalt de le Utrenie:

"De vesmântul cel de Dumnezeu tesut m-am dezbrãcat eu ticãlosul, prin sfatul vrãjmasului, neascultând porunca Ta cea dumnezeiascã, Doamne. |i m-am îmbrãcat acum cu frunze de smochin si cu hainã de piele; cãci m’am osândit a mânca prin sudori pâine cu muncã; si pãmântul a fost blestemat sã-mi rodeascã spini si pãlãmidã. Ci Tu, Cel ce Te-ai întrupat din Fecioarã în anii cei de apoi, chemându-mã, iarãsi adu-mã în rai." (la Vecernie)

"Cu vesmânt de Dumnezeu tesut m’ai îmbrãcat, Mântuitorule, în Eden ca un milostiv; iar eu am cãlcat porunca Ta, plecându-mã vrãjmasului, si gol m’am vãzut eu, ticãlosul." (Utrenie)

Prin urmare, zugravii bisericilor bucovinene nu au fãcut altceva decât sã propovãduiascã cu mijloacele specifice o învãtãturã deja existentã în Bisericã, învãtãturã potrivit cãreia cei dintâi oameni creati "erau îmbrãcati în slava cea de sus" – vesmântul cel de Dumnezeu tesut – "care îi acoperea mai bine decât o hainã". (Sfântul Ioan Gurã de Aur).

Ajunsi în acest punct al demersului nostru putem spune cã abia acum ni se descoperã motivul pentru care teologii Bisericii noastre îi zugrãvesc, prin cuvânt sau culoare, pe protopãrintii nostri în rai, îmbrãcati cu acele vesminte pretioase, iar dupã cãderea în pãcat, dezbrãcati de ele: ca noi sã pricepem si sã luãm aminte cã "asa cum Adam dupã cãlcarea poruncii a fost izgonit din rai si din desfãtarea si din petrecerea împreunã cu îngerii, si a ajuns gol si departe de fata lui Dumnezeu, asa si noi, pãcãtuind, ne despãrtim de Biserica robilor Sãi sfinti si dezbrãcãm prin pãcat vesmântul dumnezeiesc pe care l-am îmbrãcat botezându-ne, si care, precum credem, este Hristos (Galateni 3, 27)".