|
|
Predica la Duminica a
XXII-a dupa Rusalii - Pilda bogatului nemilostiv (Pr. Ilie
Cleopa)
Iubiti credinciosi,
Sfanta Evanghelie de azi ne indeamna sa vorbim despre iad. Astfel, vom arata ce este iadul, care sunt marturiile Sfintei Scripturi si ale Sfintilor Parinti despre iad si cate sunt nesuferitele sale munci.
Mai intai trebuie sa stim ca iadul este loc de chin randuit diavolilor si celor ce le urmeaza lor (Matei 25, 41). Apoi sa stim ca in iad sufera si trupul si sufletul (Matei 5, 29; 18, 9; Marcu 9, 43). „Iadul este tara mortii, imparatia diavolilor, a carui poarta este deznadajduirea, curte sunt legaturile; ferestre, intunericul; masa, reaua imputiciune si miros greu; mancarea, foamea; bautura, setea; ceasornic, plansul; asternut, vapaia" (Usa pocaintei, Brasov, 1812, p. 183).
Despre iad, in Sfanta si dumnezeiasca Scriptura au vorbit din cele mai vechi timpuri sfintii patriarhi si prooroci. Asa auzim pe proorocul Isaia, zicand despre iad: Care din noi poate sa indure focul cel mistuitor, care din noi poate sa stea pe jarul de veci? (Isaia 33, 14) Marele prooroc si imparat David zicea despre iad: Sa vina moartea peste ei si sa se coboare in iad de vii (Psalmi 54, 16; 30, 17). Despre intunericul iadului zice proorocul Isaia: „Intuneric si pipaire a fost deasupra pesterilor in veci“. Dumnezeiescul Iov, cel mult rabdator, a proorocit despre iad, zicand: „Ma voi duce si ma voi intoarce in pamantul intunericului si al umbrelor mortii, tara de intuneric si neoranduiala, unde lumina e tot una cu bezna“ (Iov 10, 21-22).
Inteleptul Solomon, aratand ca intunericul pipait ce a venit pe vremea lui Moise peste egipteni (Iesirea 10, 22) a fost din iad, zicea asa: „Noapte cu adevarat neputincioasa, care din fundurile neputinciosului iad a venit asupra a tot Egiptul“. Iar Isaia proorocul zice despre intunericul iadului: „Pipai-vor ca orbii peretele si ca unii ce sunt fara de ochi vor pipai; cadea-vor intru amiazazi ca intru miezul noptii“ (Isaia 59, 10). Despre mirosul cel mare care este in iad, a zis proorocul Isaia: „Iesi-va rau miros din mortii lor“ (Isaia 34, 3). „Si va fi in loc de miresme, putreziciune“ (Isaia 3, 24).
Despre foamea cea mare care este in iad, a aratat mai inainte David, proorocul, zicand: „Si vor flamanzi ca un caine“ (Psalmi 58, 17). „Si va fi poporul ca cel ce este cu totul ars de foc, si omului de fratele sau nu-i va fi mila si nu se va satura omul mancand carnurile bratului sau“ (Isaia 9, 11). Despre viermele cel neadormit al iadului a zis: „Osanda celui necredincios este focul si viermele“ (Isus Sirah 7, 18). Despre focul si mirosul greu de iad, a zis Sfanta Scriptura: „Mania Domnului este ca o vale de pucioasa ce arde“. Despre vesnicia muncilor iadului zice proorocul Ieremia: „Intru pierzare in veci vei fi“ (Ieremia 15, 6). Despre adancul nemasurat al iadului, zice proorocul David: „Sa nu ma inghita adancul, nici sa-si inchida peste mine adancul usa lui“ (Psalmi 68, 18).
Iubiti credinciosi,
Am adus cateva marturii despre iad si muncile iadului din dumnezeiasca Scriptura, anume de la sfintii prooroci. Dar sa stiti ca nici unul din patriarhi si prooroci nu au aratat asa de luminat si descoperit despre iad si despre chinurile lui, ca Insusi Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos in Sfanta Sa Evanghelie. In continuare, vom arata, cu marturii din Noul Testament, descoperirile despre iad si felurimea chinurilor lui.
Mantuitorul ne arata ca iadul este loc de chin in care se munceste si trupul si sufletul, zicand: „Daca mana sau piciorul tau te sminteste, taie-l si il arunca de la tine, ca mai bine este pentru tine sa intri in viata ciung sau schiop, decat, avand amandoua mainile sau picioarele, sa fii aruncat in focul cel vesnic“ (Matei 18, 8). In iad este pedeapsa vesnica; aceasta o arata Mantuitorul cand zice: „Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica“ (Matei 25, 46). Si tot Mantuitorul ne arata ca in iad este foc vesnic, zicand: „Atunci (adica in ziua Judecatii de Apoi), va zice celor de-a stanga: «Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolilor si ingerilor lui»" (Matei 25, 41).
In iad este foc nestins (Marcu 9, 43). In iad este vierme neadormit, caci, iata ce zice Domnul: „Unde viermele lor nu doarme si focul lor nu se stinge“ (Marcu 9, 44). In iad este gheena: „Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida. Temeti-va mai curand de acela care poate si sufletul si trupul sa le piarda in gheena“ (Matei 10, 28). Mantuitorul ne arata, ca in iad este intuneric, plangerea si scrasnirea dintilor, caci zice: „Iar fiii imparatiei vor fi aruncati in intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor“ (Matei 8, 12; 22, 13; 25, 30).
In iad este departarea de Dumnezeu, pentru care zice Domnul: „Niciodata nu v-am cunoscut pe voi; departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea“ (Matei 7, 23). In iad este moartea cea de a doua si iezerul cel de foc (Apocalipsa 20, 14). In iad este plangerea si tanguirea, dupa marturia Domnului care zice: „Vai voua care radeti acum, ca veti plange si va veti tangui“ (Luca 6, 25). In iad este adanc nemasurat. De acest adanc fara de fund si diavolii se tem. De aceea ei Il rugau pe Mantuitorul sa nu le porunceasca „sa mearga in adanc“ (Luca 8, 31). Iadul este locul de chin al celor pacatosi, care n-au ascultat de Evanghelia lui Hristos si au trait in tot felul de pacate si nelegiuiri (Matei 25, 41).
Fratii mei, dupa ce am ascultat cele spuse de Domnul despre iad in Sfanta Evanghelie, sa auzim si cele ce au spus despre iad sfintii Sai ucenici si apostoli. Iata ce spune dumnezeiescul Ioan Evanghelistul, despre cei pacatosi care merg in iad: „Iar partea celor fricosi si necredinciosi si spurcati si ucigasi, desfranati si fermecatori, si inchinatori la idoli, si a tuturor celor necredinciosi este iezerul care arde, cu foc si cu pucioasa, si care este moartea a doua“ (Apocalipsa 20, 10; 21, 8).
Acelasi lucru, despre soarta celor rai si pacatosi il arata si Sfantul Apostol Pavel, zicand: „Nu stiti oare, ca nedreptii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu? Nu va amagiti: nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomitii, nici furii, nici lacomii, nici betivii, nici batjocoritorii, nici rapitorii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu“ (I Corinteni 6, 9-10). Si in alt loc, acest mare Apostol arata osanda celor pacatosi si caderea lor din Imparatia Cerurilor, zicand: „Iar faptele trupului sunt cunoscute ca unele ce sunt: adulter, desfranare, necuratie, destrabalare, inchinare la idoli, fermecatorie, vrajbe, certuri, zavistii, manii, galcevi, dezbinari, eresuri, pizmuiri, ucideri, betii, chefuri si cele asemenea acestora... ca cei ce fac unele ca acestea nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu“ (Galateni 5, 19-21).
Sfantul Apostol Petru, aratand osanda sodomenilor, zice: „Si cetatile Sodomei si Gomorei, osandindu-le la distrugere le-a prefacut in cenusa, dandu-le ca pilda nelegiuitilor in viitor“ (II Petru 2, 6). Acelasi Apostol, aratand ca nici pe ingerii care au cazut din ascultare Dumnezeu nu i-a crutat, ci i-a pedepsit vesnic in iad, zice: „Ca Dumnezeu nu a crutat pe ingerii care au pacatuit ci, legandu-i cu legaturile intunericului in iad, i-a dat sa fie paziti pana la judecata“ (II Petru 2, 4).
Si Sfantul Ioan Evanghelistul, la Apocalipsa, vorbeste de pedeapsa vesnica a lui Antihrist si a proorocului mincinos care vor fi aruncati de vii in iad, zicand: „Si fiara a fost rapusa si cu ea proorocul cel mincinos, cel ce facuse inaintea ei semne cu care amagise pe cei ce au purtat semnul fiarei si cei ce s-au inchinat chipului ei. Amandoi au fost aruncati de vii in iezerul cel de foc, unde arde pucioasa“ (Apocalipsa 19, 20). Apoi zice: - „Si diavolul, care il amagise, a fost aruncat in iezerul cel de foc si de pucioasa, unde este si fiara si proorocul mincinos, si vor fi chinuiti acolo, zi si noapte, in vecii vecilor“ (Apocalipsa 20, 10).
Iata ce zic Sfintii Parinti despre iad. Sfantul Macarie cel Mare, spune ca lacrimile celor ce se muncesc in iad vor fi de foc si cu totul se vor arde trupurile acelea peste care vor pica (Usa pocaintei, p. 187). Sfantul Vasile cel Mare, arata ca in iad sunt un fel de viermi otravitori si mancatori de trupuri, care fara de saturare mananca si niciodata nu-si umplu pantecele lor si, mai ales cand mananca, pricinuiesc omului dureri nesuferite (Talcuiri la Psalmul 33). Iar dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur, aratand ca cei din iad mai tare se chinuiesc cand vad fericirea cea mare a dreptilor, zice: „Si pe Adam, scotandu-l Dumnezeu din Rai, l-a pus sa locuiasca in preajma lui, ca vederea cea deasa a Raiului, mai lucratoare si mai puternica sa-i faca lui simtirea caderii din bunatatile acelea. Asa si pe bogatul cel nemilostiv, l-a salasluit mai departe de Lazar, ca sa vada de cate bunatati s-a lipsit pe sine. Ti-am trimis, zice, pe saracul de Lazar la usa, ca sa se faca tie invatator de fapta buna si pricina de iubire de oameni. Ai trecut cu vederea folosul, nu ai voit sa-l intrebuintezi la ceea ce se cuvenea, in scopul mantuirii. Intrebuinteaza-l dar acum spre mai mare mustrare de pedeapsa si munca" (Putul Sf. Ioan Gura de Aur, Buzau, 1833, p. 462).
Sfantul Efrem Sirul, aratand plangerea celor din iad, zice: „Atunci cu amar plangand, lacrimi varsand si vaitandu-se, vor zice: «O, cum a trecut vremea noastra, cu lenevie si cu trandavie! O, cum ne-am inselat! O, cum, auzind noi dumnezeiestile Scripturi, radeam si ne bateam joc. Acolo, atunci vorbea cu noi Dumnezeu prin Sfintele Scripturi si noi nu luam aminte. Acum aici in munci, strigam catre Dansul si cu dreptate El Isi intoarce fata Sa de la noi. Ce ne-au folosit noua dulcetile cele veselitoare ale lumii si desfatarile? Unde este acum tatal care ne-a nascut? Unde este maica care ne-a purtat in pantece si cu dureri si cu chinuri ne-a nascut? Unde sunt acum fiii nostri cei iubiti? Unde, bogatia? Unde, mosiile, averile si agoniselile noastre? Unde adunarea, tovarasia si ospetele? Unde calatoriile cele de multe feluri si desarte? Unde sunt imparatii si puternicii? O, cum acum nici unul din acestia nu se afla si nici nu poate sa ne ajute noua sau sa ne izbaveasca. Ci cu totul si de Dumnezeu si de sfinti, ne-am parasit!» Acestea vor fi cuvintele care cu jalnice tanguiri si plangeri se vor auzi de la cei ce in iad se muncesc " (Usa pocaintei, Cuvant pentru iad, p. 188).
Sfintii si dumnezeiestii Parinti in chip luminat ne arata ce se petrece in momentul cand sufletul se desparte de trup. Ingerii buni si rai se infatiseaza inaintea sufletului. Vederea celor din urma, pricinuieste sufletului mare tulburare si frica, dar el gaseste totusi o mangaiere la vederea sfintilor ingeri buni. Faptele bune ale omului si constiinta lui curata, sunt in acest moment un mare ajutor si o mare bucurie pentru suflet. Ascultarea, umilinta, faptele bune si rabdarea necazurilor, sunt atunci o mare sprijinire a sufletului, care se inalta catre Domnul intr-o mare bucurie, insotit de ingerii cei buni. In schimb, sufletul cel plin de patimi si de pacate este condus de diavoli la iad, unde va suferi vesnic.
Intr-o zi doi ingeri se aratara Sfantului Macarie Alexandrinul si ii spuneau: „Sufletul omului pacatos ca si al celui drept, este cuprins de mare spaima la vederea grozavilor si railor ingeri. El aude plangerile si suspinele celor ce il inconjoara, dar nu poate nici vorbi nici scoate vreun glas. El este tulburat si inspaimantat, cugetand la indelungatul drum ce are sa-l faca si la noul fel de viata ce are sa duca dupa despartirea sa de trup". Iar Sfantul Chiril al Alexandriei arata ce groaza si spaima are sufletul pana ce se rosteste asupra lui judecata definitiva si zice ca: „Puterile dumnezeiesti stau in fata duhurilor necurate si arata cugetarile cele bune, vorbele si faptele cele bune ce sunt ale sufletului, in timp ce acesta, plin de groaza, sta in mijlocul ingerilor si al demonilor si asteapta indreptatirea si scaparea sa, sau osandirea si pierderea sa in iad" (Viata repausatilor nostri, Bucuresti, 1899, p. 19-20).
Muncile iadului incep, dupa invatatura Bisericii Ortodoxe, la 40 de zile dupa moartea omului, cand sufletul pacatos este aruncat in osanda. Acesta este, insa, un iad provizoriu caci starea celor aruncati in iad patruzeci de zile dupa moarte, se poate schimba cu timpul prin rugaciunile Bisericii si milosteniile urmasilor, daca, bineinteles, cel ce a murit era in dreapta credinta si mai ales daca a fost marturisit inainte de moarte la duhovnicul sau de toate pacatele sale. Iar iadul definitiv sau starea de osanda vesnica, urmeaza dupa judecata generala ce va fi la sfarsitul lumii, cand dreptii vor merge in Imparatia Cerurilor pentru vesnicie, iar pacatosii in focul nestins, iarasi pentru vesnicie (Matei 25, 45-46).a
Iubiti credinciosi,
Iadul a fost creat de Dumnezeu pentru diavoli, nu pentru oamenii care sunt ziditi dupa chipul si asemanarea Sa. Dar prin caderea din Rai, a primilor oameni, neamul omenesc a fost supus osandei iadului pana la venirea Fiului lui Dumnezeu pe pamant. Numai prin moartea si Invierea Domnului nostru Iisus Hristos, iadul a fost deschis, iar dreptii Vechiului Testament au fost eliberati si primiti in Rai.
De la invierea si inaltarea Mantuitorului, de-a dreapta Tatalui, pana la sfarsitul veacurilor, toti crestinii dreptcredinciosi care pazesc poruncile Lui, sunt mantuiti, adica sunt primiti in odihna Raiului. Numai crestinii necredinciosi, adica lepadatii de Dumnezeu, sinucigasii, sectantii care s-au rupt de Biserica apostolica, si cei ce mor nepocaiti in pacate grele, precum ucigasii, desfranatii, cei ce traiesc in ura si alte pacate asemenea, sunt osanditi dupa moarte in muncile iadului. O parte dintre ei, mai ales cei ce se caiesc de pacatele lor inainte de moarte, sunt scosi din iad prin rugaciunile Bisericii si prin fapte de milostenie. Tocmai de aceea noi facem rugaciune si milostenie pentru raposatii nostri ca parastase cu dezlegari, liturghii si praznice la trei, la noua si la patruzeci de zile dupa mutarea lor din viata, ca Dumnezeu sa-i ierte si sa le dea odihna in Rai.
Daca vrem sa ne mantuim, adica sa scapam de iad si sa fim primiti in Rai si bucuria imparatiei ceresti trebuie sa facem urmatoarele lucruri: Mai intai sa pastram cu sfintenie dreapta credinta ortodoxa pe care o avem neschimbata de doua mii de ani. Apoi sa ascultam de Biserica intemeiata de Hristos si de pastorii ei - preoti si episcopi. Sa pazim cu multa evlavie poruncile Sfintei Evanghelii si mai ales, rugaciunea, milostenia, smerenia, iubirea crestina, nasterea si cresterea de copii, participarea regulata la biserica, spovedania si Sfanta Impartasanie.
Sa cugetam mult la Evanghelia care s-a citit astazi. Vedeti ca saracul si mult rabdatorul Lazar a intrat in Rai dupa moarte, iar zgarcitul si nepocaitul bogat a fost aruncat in iad cu diavolii? Vedeti in ce fericire sunt cei drepti si in ce foc si chinuri grele se afla pacatosii in iad? Vedeti, de asemenea, ca cei din iad vad atat pe cei fericiti din Rai, cat si pe cei ce traiesc in pacate pe pamant? Zadarnic cere bogatul apa sa-si ude gura ca nimeni nu are sa-i dea. Zadarnic se roaga lui Avraam sa trimita pe Lazar pe pamant ca sa cheme la pocainta pe fratii sai, ca i se raspunde: Au pe Moise si pe prooroci! (Luca 16, 29).
La fel ni se va raspunde si noua, daca nu ne pocaim: „Avem pe Hristos si pe preoti. Sa-i ascultam pe ei!“
Deci, daca vrem sa scapam de iad, sa ne pocaim si noi, fratii mei, pana avem vreme si sa ne silim la toata fapta buna, mai ales la rugaciune, milostenie, iertare, viata curata si spovedanie. Numai asa vom fi iertati, miluiti si primiti in sanul lui Avraam, adica in vesnica bucurie a Raiului, impreuna cu proorocii, cu apostolii, cu mucenicii si cu toti dreptii, impreuna cu saracul Lazar, impreuna cu Hristos. Acolo si numai acolo nu mai este durere, nici suspin, ci viata fara de sfarsit. Amin.
|
