Prima Duminica din Postul Mare - Duminica Ortodoxiei

Dupã cale de o sãptãmânã de la intrarea in Postul Sfintelor Pasti, întâlnim prima Duminicã, numitã Duminica Ortodoxiei. Ea ne aminteste în fiecare an biruinta ortodoxiei asupra ereziei numitã iconoclasm, si asupra tuturor ereziilor. Dreapta credintã, temelia Bisericii noastre strãbune, acel grãunte de mustar de care pomeneste Iisus ucenicilor Sãi, nu a putut fi mentinutã decât cu foarte multã ostenealã si lupte îndelungate, deoarece încã dela începutul rãspândirii ei, au apãrut unele erezii - adicã devieri dela adevãr - precum neghina în lanul de grâu.

Dar Hristos Domnul, Capul Bisericii, Mirele ei, Cel ce a biruit moartea si Care a fãgãduit Apostolilor: ''Eu cu voi sunt în toate zilele, pânã la sfârsitul veacului'' (Matei 28:20), a fãcut biruintã prin luptãtorii si pururea pomenitii dascãli si învãtãtori ai întregii lumi din primele secole crestine.

Una dintre cele mai mari erezii este iconoclasmul, sau lupta împotriva icoanelor, luptã care a durat aproape douã secole (dela 725 la 842), dezbrãcând Biserica lui Hristos de podoabele ei si îmbrãcând-o în hainã de doliu. Aceasta a avut ca urmãri pozitive stabilirea unei teologii a sfintelor icoane, la Sinodul al VII-lea dela Nicea (787), de cãtre sfintii pãrinti mãrturisitori ai vremii aceleia, dintre care amintim pe Sf. Ioan Damaschin, Sf. Teodor Studitul, Sf. Nichifor Mãrturisitorul si multi altii. Sf. Ioan Damaschin spune cã ''Dacã nu te închini icoanei lui Hristos, nu te închini nici Fiului lui Dumnezeu, care este icoanã vie a nevãzutului Dumnezeu si chip cu totul asemenea'' (Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica Generalã, Buc., 1993, p. 420). Lupta împotriva icoanelor se încheie pe vremea împãrãtesei Teodora, când se fixeazã la 11 Martie, 843 prima Duminicã a Marelui Post, ca fiind Duminica Ortodoxiei.

A Doua Duminica din Postul Mare

O altã biruintã a Bisericii Ortodoxe o sãrbãtorim în a doua Duminicã a Postului Mare, care este închinatã Sf. Grigore Palama, cel prin care s-a adus aceastã mare biruintã. Aceasta s-a întâmplat în sec. al XIV-lea, când apare în Occident curentul renascentist. Teoriile teologice din acea vreme îsi schimbã orientarea spre filozofia antichitãti. Acum Biserica este amenintatã de asa-zisul ''realism rational'', care încearcã sã explice cunoasterea lui Dumnezeu si adevãrul crestin pe cale rationalã. În aceste împrejurãri, Sf. Grigore Palama, bazat pe Sf. Scripturã, pe Sf. Traditie a Sf. Pãrinti si pe experienta Sf. Isihasti, demonstreazã cã trãirea misticã este posibilã, si poate duce pe om la îndumnezeire, deoarece omul este chemat la sfintenie si la unirea cu Dumnezeu încã de pe pãmânt: ''Fiti sfinti, pentrucã Eu sunt Sfânt'' (1 Petru 1:16; Levitic. 11:45). Cu ajutorul acestor dogme, confirmate de sinoadele din acea vreme, Sf. Grigore Palama si Sf. Isihasti mentin vie flacãra credintei ortodoxe si salveazã Biserica rãsãriteanã de la o posibilã divizare, asa cum s-a întâmplat în Biserica Catolicã, pãstrând astfel si întãrind dreapta si adevãrata credintã.

Calea netedã de pânã acum ne-a prezentat zbuciumãrile din sânul Bisericii si biruinta Mântuitorului prin sfintii Sãi -''Minunat este Dumnezeu întru sfintii Lui'' (Ps. 67:36).

A Treia Duminica din Postul Mare

A treia Duminicã este închinatã Sfintei Cruci. Aceasta a fost asezatã în mijlocul postului, precum pomul vietii a fost asezat în mijlocul Raiului ''din carele mâncând vom fi vii si nu vom muri ca Adam'' (Fericirile, Duminica Glasului 7). Se face pomenirea Sfintei Cruci spre îmbãrbãtare si aducere aminte a tintei noastre. Duminica aceasta reprezintã popasul de odihnã al pelerinajului duhovnicesc înaintea urcusului spre Înviere. Ne închinãm ei, cinstind pe Hristos, care de bunã voie, pironindu-se pe cruce a ridicat pãcatele întregii omeniri: ''Sã ne apropiem curãtiti cu postul, cu cãldurã sã sãrutãm lemnul cel prea sfânt cu laude, pe care Hristos rãstignindu-se a mântuit lumea ca un milostiv'' (Canonul Sf. Cruci, Cântarea a 5-a)

Astfel ne aminteste si bucuria pentru care ne ostenim postind atât de mâncare cât si de pãcate. Ne odihnim putin si ne închinãm Sfintei Cruce: ''Crucii Tale ne închinãm Hristoase si sfântã Învierea Ta o lãudãm si o mãrim'' (Canonul Sf. Cruci). Prin puterea ei cerem sã fim pãrãsiti de toate ispitele, ca sã putem parcurge cu bine pânã la sfârsit calea postului. Urcusul abia acum începe.

A Patra Duminica din Postul Mare

Duminica a patra a Marelui Post este închinatã Sf. Ioan Scãrarul. Ea este rânduitã aici spre cinstirea acestui mare pustnic care a vietuit în Muntele Sinai si care ne învatã prin viata si scrierile sale cum sã ne dirijãm efortul pentru a urma pe Iisus. ''Stâlp însufletit cu adevãrat si chip al înfrânãrii câstigându-te pe tine Pãrinte Ioane, toti cinstim pomenirea ta'' (Canonul Sf. Ioan Scãrarul). Acest sfânt, prin lucrarea sa intitulatã ''Scara paradisului,'' împãrtitã în 30 de capitole, ne învatã prin reguli practice si precise cum putem urca spre desãvârsire, spre despãtimire, prin înfrânare, prin post si prin rugãciune. Aceastã scarã imaginarã, asemenea scãrii pe care a vãzut-o Iacov din Vechiul Testament este ''... sprijinitã pe pãmânt, iar cu vârful atingea cerul pe care se suiau si se pogorau îngerii'' (Fac. 28:12).

Astfel, prin înfrânare, post, rugãciune si cu stãruintã, omul poate ajunge eliberat de patimi, poate dobândi pacea lãuntricã, poate avea parte de lumina Dumnezeirii ca dar de la Dumnezeu, iar în vârful acestei scãri aflã iubirea lui Dumnezeu, iubire care culmineazã acest urcus. Toatã viata noastrã trebue sã fie un urcus; mereu trebue sã ne avântãm mai sus, sã dorim ca astãzi sã fim mai buni decât ieri, netinând seama de vârstã, cãci urcusul acesta nu cunoaste limite.

A Cincea Duminica din Postul Mare

Cea de-a cincea Duminicã s'a rânduit a fi închinatã Sfintei Maria Egipteanca. Dupã ce am învãtat cum sã luptãm împotriva relelor ce zac în noi, si ca nu cumva, din ispita diavolului sã cãdem în desnãdejde prin aducerea aminte a pãcatelor din trecut, ni se pune înainte viata Sfintei Maria Egipteanca, cel mai perfect model de pocãintã neclintitã si nãdejde puternicã. Cea care în tineretile ei a fost ''arma pãcatului'' si ''pricina rãutãtii multora'', prin dumnezeiascã purtare de grijã, ajunge la sfintenia cea mai desãvârsitã, vietuind întocmai ca îngerii, lepãdându-se de lume si de toate pãcatele trecutului. Suntem astfel îndemnati la pocãintã adevãratã si la spovedanie curatã, sã ne judecãm noi însine înainte de a fi judecati de Dreptul Judecãtor. Cãci asa cum spun Sfintii Pãrinti, nu vom fi pedepsiti pentru pãcatele noastre, oricât ar fi de multe si de grele, ci pentru lipsa de pocãintã. Ni se pun înainte nenumãrate exemple, Sfânta Maria Egipteanca fiind unul dintre ele. Sã ne rugãm deci ei ca sã primim prin rugãciunile ei bineprimite, adevãrata pocãintã care curãteste sufletul si lacrimi care spalã pãcatele.

Luând toate aceste ''medicamente'' prescrise de Sf. Pãrinti pentru acest post, care au ca scop vindecarea sufleteascã si trupeascã, fãrã îndoialã cã vom deveni curati si bine pregãtiti pentru a lua parte la ultimele evenimente din viata pãmânteascã a Mântuitorului.

A Sasea Duminica din Postul Mare

Intrarea în Ierusalim, sau Duminica Floriilor este a sasea Duminicã din Postul Mare. Pentru a împlini toate profetiile, înainte de patima Sa cea de bunã voie, despre care ca un Dumnezeu stia când se va împlini, Iisus, pentru prima datã în viata Sa pãmânteascã, acceptã sã fie aclamat ca un împãrat, pregãtindu-Si singur intrarea triumfalã pe Poarta de Aur a Ierusalimului, dupã cum spune profetul, ''Saltã de bucurie fiicã a Sionului ... împãratul tãu vine pe mânzul asinei'' (Zah. 9:9). Prin intrarea în Ierusalim ca împãrat, Iisus a vrut sã arate încã din timpul vietii cã El este Mesia, Împãratul lumii Cel asteptat, anticipând prin aceasta biruinta Sa asupra mortii. Poporul L'a întâmpinat cu ramuri de finic si buchete de flori si îsi asterneau hainele la picioarele Lui ca sã le sfinteascã, cântând cu bucurie: ''Osana, Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului'' (Ps. 117:26)

Pentru un moment omenirea L'a simtit pe Dumnezeu în mijlocul ei, dar numai peste câteva zile, aceeasi multime, cu aceleasi guri va striga: ''Ia-L, Rãstigneste-L'' (Ioan 19:15). De atunci si pânã astãzi Iisus vrea sã-si facã intrarea triumfalã si prin usile inimilor oamenilor, a creaturilor Sale si sã se instaleze Împãrat: ''Iatã, stau la usã si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine'' (Apoc. 3:20). Sã-L primim, ca apoi în sãptãmâna care urmeazã sã putem sta alãturi de Maica Sa, de mironosite si de Sfintii Apostoli, pãrtasi la sfintele Sale patimi.

Stiind cã îsi trãieste ultimele zile pãmântesti, Iisus dãdu ucenicilor Sãi, si nouã, ultimele învãtãturi. Ca pildã de smerenie, Iisus spãlã picioarele apostolilor ca sã aibã parte de El »vezi Ioan 13:8¼; ca amintire le lãsã Sfânta Euharistie, sau Sfânta Împãrtãsanie, ca sã aibã viatã în El. Apoi se dã ca ''un miel spre junghiere'' (Isa. 53:7), de bunã voie rãbdând toate pentru noi.

Dupã un ultim efort, iatã-ne ajunsi la capãtul urcusului nostru duhovnicesc - slãvita Înviere - biruinta cea mare asupra mortii. Cu cuvinte frumoase Sf. Ioan Gurã de Aur ne îndeamnã sã ne veselim în aceastã unicã si sfântã zi, toti cei ce s'au ostenit si cei ce nu s'au ostenit, arãtând astfel cât de mare este bucuria Învierii Domnului, care este si învierea noastrã. Însusi Iisus, dupã Învierea Sa, primul cuvânt l'a adresat mironositelor - ''Bucurati-vã!''

De douã mii de ani aceasta este cea mai mare bucurie a crestinãtãtii. Noi nu o sãrbãtorim numai o datã pe an, ci fiecare Duminicã de peste an este închinatã Învierii Domnului, în care credinciosii cântã la Sf. Liturghie: ''Veniti sã ne închinãm si sã cãdem la Hristos. Mântuieste-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai înviat din morti, pe noi ce-TTi cântãm Tie: Aliluia'' (Liturghia Sf. Ioan Gurã de Aur, Intrarea Micã).

Suntem datori sã tinem cu sfintenie aceste rânduieli mostenite dela Sfintii Apostoli si dela primii crestini, precum si dela Sf. Dascãli si Învãtãtori de mai târziu ai ortodoxiei, spre folosul de obste. Sã facem faptele credintei, ca prin aceasta sã îndreptãm si pe fratii nostri care încã nu au ajuns la cunoasterea adevãrului, spre slava lui Dumnezeu. ''Asa sãlumineze lumina voastrã înaintea oamenilor, asa încât sã vadã faptele voastre cele bune si sã slãveascã pe Tatãl vostru Cel din ceruri'' (Matei 5:16).