PREDICA LA DUMINICA DUPA BOTEZUL DOMNULUI


„ Este mai mic decât toate semintele, iar daca creste, este mai mare decât toate buruienele” (Matei 13, 32)

 

 

Hristos zice ca ceea ce se întâmpla cu grauntele de mustar, se întâmpla si cu propovaduirea Evangheliei. Ucenicii Lui erau cei mai slabi dintre toti, cei mai mici dintre toti, dar, totusi, lucrând în ei o putere mare, Evanghelia s-a propovaduit în toata lumea.

 

La pilda grauntelui de mustar, Domnul adauga înca si pe cea a aluatului, pe care l-a luat femeia si l-a ascuns în trei masuri de faina, pâna ce a dospit. Adica, precum aluatul dospeste o cantitate mare de faina, asa Apostolii, zice El, vor întoarce toata lumea.

 

Si vezi întelepciunea Lui! El alege pilde de la fire spre a arata ca, precum acelea se fac, adica cresterea grauntelui de mustar si dospirea întregii framântaturi, tot asa va fi si cu propovaduirea Evangheliei la toata lumea. Nici unul dintre Apostoli nu putea sa-I stea împotriva si sa-I zica: „Ce vom putea noi, doisprezece, aruncându-ne într-o asa mare multime?”. Hristos le spune ca tocmai prin aceea puterea lor va straluci mai mult, ca ei, amestecându-se cu o multime asa de mare, nu se vor nimici. Precum aluatul dospeste framântatura atunci când se apropie de faina, si nu numai ca se apropie, ci se si amesteca cu ea, asa si voi, atunci veti birui pe vrajmasii vostri, când va veti amesteca si va veti topi cu dânsii [adica: îi veti ierta si îi veti iubi].

 

Si precum aluatul, desi se ascunde în faina, nu piere acolo, ci în curând face totul asemenea lui, în acelasi chip va fi si cu propovaduirea Evangheliei. „Asadar nu va temeti – voieste sa zica Hristos -, caci Eu, desi v-am spus mai înainte ca veti trece prin multe necazuri, totusi veti birui si veti straluci”. Nu te mira ca Domnul, vorbind despre împaratia cerului, a întrebuintat pilda grauntelui de mustar si a aluatului, caci El vorbea catre oameni neînvatati, care prin acest chip de învatatura se întelepteau.

 

Iar cei necredinciosi trebuie sa recunoasca acum puterea lui Hristos, vazând ca, în adevar, asa s-a facut, precum El a spus. Ei trebuie sa-L cinsteasca pentru doua pricini: Pentru ca a spus mai înainte, si a împlinit El însusi.

Înca si astazi amesteca pe adevaratii Sai ucenici în multimea cea mare a lumii, pentru ca acestia sa împartaseasca si altora cunostintele lor cele mai bune.

Nu va tânguiti ca numarul vostru este prea mic, caci puterea cuvintelor cucernice este mare, iar ceea ce o data a dospit va sluji iarasi de aluat pentru altii. Si precum scânteia, aprinzând lemnul, îndata se face o flacara mare, si prin aceasta aprinde si altele, asa se întâmpla si cu vorba cea cucernica, sau predica.

Dar pentru ce Hristos n-a întrebuintat pilda focului, ci a aluatului? Focul nu lucreaza totul prin sine, ci prin mijlocirea lemnului aprins; aici, însa, aluatul lucreaza totul prin sine. Iar daca doisprezece barbati au învatat toata lumea, gândeste ce mare vinovatie avem noi, credinciosii, care, fiind asa de multi, nu putem aduce la calea cea dreapta pe ceilalti, pe cei necredinciosi, care stau înca afara. Si noi putem fi aluat pentru mii de oameni.

Dar vei zice tu: „Aceia erau Apostoli!”. Si apoi, ce? Oare, ei nu erau de aceeasi fire ca si tine? Nu petreceau si ei în cetati? Nu mâncau si ei ca noi? Nu lucrau si ei cu mâinile lor? Oare, ei erau îngeri si au fost pogorâti din cer?

Dar zici tu: „Ei puteau savârsi minuni!”. Dar nu minunile i-au facut pe dânsii asa de vrednici de mirare! Si pâna când ne vom sluji de minunile lor, spre a acoperi propria noastra usuratate a mintii? Iata, sunt o multime de sfinti care n-au stralucit prin minuni. Dimpotriva, sunt unii care izgoneau pe demoni, dar au cazut în pacat si nu au fost cinstiti, ci, dimpotriva, au fost pedepsiti.

 

Dar, oare, ce lucruri atât de mari au facut Apostolii? Au nesocotit toate comorile pamântesti, n-au cautat slava si s-au lepadat de toate cele vremelnice. Daca n-ar fi facut acestea, ci ar fi fost robi ai poftelor, atunci chiar de ar fi sculat mii de morti, totusi nimic nu ar fi folosit. Mai mult, ar fi fost socotiti ca niste amagitori. Viata cea dreapta este cea care straluceste peste toate si atrage harul Sfântului Duh.

Ce minuni a savârsit Ioan Botezatorul de a câstigat atâtea cetati? Cum ca el n-a savârsit nici o minune, ne spune Evanghelistul Ioan în cuvintele: „Si multi veneau la El si ziceau: Ioan nu a facut nici o minune, dar toate câte a zis Ioan pentru Acesta au fost adevarate” (Ioan 10, 41).

Si prin ce, oare, Ilie se facuse vrednic de mirare? Negresit, prin îndrazneala lui înaintea împaratului; negresit, prin râvna lui pentru Dumnezeu; negresit, prin saracia lui, prin cojocul lui, prin pestera lui, caci el, dupa aceea, a facut minuni.

Si pentru care minune s-a uimit diavolul de Iov? Acesta n-a aratat nici o minune, ci o viata stralucita de fapta buna si o rabdare mai tare decât otelul.

Ce morti au înviat, oare, Avraam, Isaac si Iacob? Ce leprosi au curatit? Ba înca minunile par a vatama, daca nu sunt unite cu privegherea si cu smerenia.

Si când Hristos a dat povatuiri ucenicilor Sai, nu le-a zis: „Faceti minuni, ca sa le vada oamenii”, ci le-a zis: „Asa sa straluceasca lumina voastra înaintea oamenilor, ca sa vada ei faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Înca si lui Petru, El nu i-a zis: „De Ma iubesti, fa minuni”, ci: „Paste oile Mele” (Ioan 21, 15). Si pentru ce, Hristos, cu deosebire, îl alese pe dânsul, pe Iacov si pe Ioan? Poate pentru minunile lor? O, nu! Toti Apostolii curatau leprosi, înviau morti, si toti dobândisera de la Dânsul aceeasi putere. Asadar, pentru ce acesti trei erau deosebiti? Pentru iscusinta sufletului lor.

Vezi ca mai mult decât toate este de trebuinta viata îmbunatatita si dovada prin fapte, caci: „Din roadele lor îi veti cunoaste pe dânsii” (Matei 7, 16).

Daca te-ar lasa cineva sa alegi: sau morti sa înviezi în numele lui Iisus, sau sa mori pentru numele Lui, tu ce ai alege? Negresit aceasta din urma, caci este o fapta mântuitoare, iar cealalta este doar o minune. Si daca cineva te-ar lasa sa alegi între puterea de a preface fânul în aur si puterea de a socoti toate bogatiile ca pe fân, nu ai alege, oare, pe aceasta din urma? Negresit, numai aceasta ar câstiga pe oameni. Daca ei te-ar vedea facând aur din fân, ar creste numai lacomia lor de avere, si toti ar vrea sa învete acel mestesug, ca Simon Magul (Fapte 8, 19); iar daca te-ar vedea dispretuind bogatiile, repede s-ar slobozi si ei de boala lacomiei lor.

Vezi ca vietuirea valoreaza mult si este un propovaduitor vorbaret? Când zic vietuirea, nu înteleg ca cineva trebuie sa traiasca în sac si în cenusa, ci înteleg nesocotirea comorilor pamântesti, iubirea aproapelui, milostenia, hranirea celor flamânzi, biruirea mâniei, lepadarea de slava desarta, alungarea pizmei. Hristos zice lamurit: „Învatati-va de la Mine, ca sunt blând si smerit cu inima” (Matei 11, 29).

Asadar, daca tu vrei sa te asemeni Apostolilor, nimic nu te opreste. Nu ai nevoie de darul minunilor. Daca ai nimicit pacatul din tine, daca ai sfarâmat puterea satanei, ai calcat pe capul lui, ai slabit puterea lui, i-ai împrastiat oastea, atunci ai savârsit cea mai mare minune. Prin aceasta s-au facut mari si Apostolii, precum spune Petru: „Noi am lasat toate, si am urmat Tie” (Matei 19, 27). Întru aceasta sa urmam si noi lor, sa ne lepadam de cele vremelnice, sa ne daruim lui Hristos, pentru ca noi, împreuna cu Apostolii, sa ne facem partasi vietii vesnice, prin harul si bunatatea lui Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.