|
PREDICA LA DUMINICA DUPA BOTEZUL DOMNULUI
„ Este mai mic decât toate semintele,
iar daca creste, este mai mare
decât toate buruienele”
(Matei 13, 32)
Hristos zice ca ceea ce se întâmpla cu
grauntele de mustar, se întâmpla si cu propovaduirea Evangheliei. Ucenicii Lui
erau cei mai slabi dintre toti, cei mai mici dintre toti, dar, totusi, lucrând
în ei o putere mare, Evanghelia s-a propovaduit în toata lumea.
La pilda grauntelui de mustar, Domnul adauga
înca si pe cea a aluatului, pe care l-a luat femeia si l-a ascuns în trei masuri
de faina, pâna ce a dospit. Adica, precum aluatul dospeste o cantitate mare de
faina, asa Apostolii, zice El, vor întoarce toata lumea.
Si vezi întelepciunea Lui! El alege pilde de la
fire spre a arata ca, precum acelea se fac, adica cresterea grauntelui de mustar
si dospirea întregii framântaturi, tot asa va fi si cu propovaduirea Evangheliei
la toata lumea. Nici unul dintre Apostoli nu putea sa-I stea împotriva si sa-I
zica: „Ce vom putea noi, doisprezece, aruncându-ne într-o asa mare multime?”.
Hristos le spune ca tocmai prin aceea puterea lor va straluci mai mult, ca ei,
amestecându-se cu o multime asa de mare, nu se vor nimici. Precum aluatul
dospeste framântatura atunci când se apropie de faina, si nu numai ca se
apropie, ci se si amesteca cu ea, asa si voi, atunci veti birui pe vrajmasii
vostri, când va veti amesteca si va veti topi cu dânsii [adica: îi veti ierta si
îi veti iubi].
Si precum aluatul, desi se ascunde în faina, nu
piere acolo, ci în curând face totul asemenea lui, în acelasi chip va fi si cu
propovaduirea Evangheliei. „Asadar nu va temeti – voieste sa zica Hristos -,
caci Eu, desi v-am spus mai înainte ca veti trece prin multe necazuri, totusi
veti birui si veti straluci”. Nu te mira ca Domnul, vorbind despre împaratia
cerului, a întrebuintat pilda grauntelui de mustar si a aluatului, caci El
vorbea catre oameni neînvatati, care prin acest chip de învatatura se
întelepteau.
Iar cei necredinciosi trebuie sa recunoasca
acum puterea lui Hristos, vazând ca, în adevar, asa s-a facut, precum El a spus.
Ei trebuie sa-L cinsteasca pentru doua pricini: Pentru ca a spus mai înainte, si
a împlinit El însusi.
Înca si astazi amesteca pe adevaratii Sai ucenici
în multimea cea mare a lumii, pentru ca acestia sa împartaseasca si altora
cunostintele lor cele mai bune.
Nu va tânguiti ca numarul vostru este
prea mic, caci puterea cuvintelor cucernice este mare, iar ceea ce o data a
dospit va sluji iarasi de aluat pentru altii. Si precum scânteia, aprinzând
lemnul, îndata se face o flacara mare, si prin aceasta aprinde si altele, asa se
întâmpla si cu vorba cea cucernica, sau predica.
Dar pentru ce Hristos n-a întrebuintat pilda
focului, ci a aluatului? Focul nu lucreaza totul prin sine, ci prin mijlocirea
lemnului aprins; aici, însa, aluatul lucreaza totul prin sine. Iar daca
doisprezece barbati au învatat toata lumea, gândeste ce mare vinovatie avem noi,
credinciosii, care, fiind asa de multi, nu putem aduce la calea cea dreapta pe
ceilalti, pe cei necredinciosi, care stau înca afara. Si noi putem fi aluat
pentru mii de oameni.
Dar vei zice tu: „Aceia erau Apostoli!”. Si apoi,
ce? Oare, ei nu erau de aceeasi fire ca si tine? Nu petreceau si ei în cetati?
Nu mâncau si ei ca noi? Nu lucrau si ei cu mâinile lor? Oare, ei erau îngeri si
au fost pogorâti din cer?
Dar zici tu: „Ei puteau savârsi minuni!”. Dar
nu minunile i-au facut pe dânsii asa de vrednici de mirare! Si pâna când ne vom
sluji de minunile lor, spre a acoperi propria noastra usuratate a mintii? Iata,
sunt o multime de sfinti care n-au stralucit prin minuni. Dimpotriva, sunt unii
care izgoneau pe demoni, dar au cazut în pacat si nu au fost cinstiti, ci,
dimpotriva, au fost pedepsiti.
Dar, oare, ce lucruri atât de mari au facut
Apostolii? Au nesocotit toate comorile pamântesti, n-au cautat slava si s-au
lepadat de toate cele vremelnice. Daca n-ar fi facut acestea, ci ar fi fost robi
ai poftelor, atunci chiar de ar fi sculat mii de morti, totusi nimic nu ar fi
folosit. Mai mult, ar fi fost socotiti ca niste amagitori. Viata cea dreapta
este cea care straluceste peste toate si atrage harul Sfântului Duh. Ce
minuni a savârsit Ioan Botezatorul de a câstigat atâtea cetati? Cum ca el n-a
savârsit nici o minune, ne spune Evanghelistul Ioan în cuvintele: „Si multi
veneau la El si ziceau: Ioan nu a facut nici o minune, dar toate câte a zis Ioan
pentru Acesta au fost adevarate” (Ioan 10, 41). Si prin ce, oare, Ilie se
facuse vrednic de mirare? Negresit, prin îndrazneala lui înaintea împaratului;
negresit, prin râvna lui pentru Dumnezeu; negresit, prin saracia lui, prin
cojocul lui, prin pestera lui, caci el, dupa aceea, a facut minuni. Si
pentru care minune s-a uimit diavolul de Iov? Acesta n-a aratat nici o minune,
ci o viata stralucita de fapta buna si o rabdare mai tare decât
otelul. Ce morti au înviat, oare, Avraam, Isaac si Iacob? Ce leprosi au
curatit? Ba înca minunile par a vatama, daca nu sunt unite cu privegherea si cu
smerenia. Si când Hristos a dat povatuiri ucenicilor Sai, nu le-a zis:
„Faceti minuni, ca sa le vada oamenii”, ci le-a zis: „Asa sa straluceasca lumina
voastra înaintea oamenilor, ca sa vada ei faptele voastre cele bune si sa
slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Înca si lui Petru, El
nu i-a zis: „De Ma iubesti, fa minuni”, ci: „Paste oile Mele” (Ioan 21, 15). Si
pentru ce, Hristos, cu deosebire, îl alese pe dânsul, pe Iacov si pe Ioan? Poate
pentru minunile lor? O, nu! Toti Apostolii curatau leprosi, înviau morti, si
toti dobândisera de la Dânsul aceeasi putere. Asadar, pentru ce acesti trei erau
deosebiti? Pentru iscusinta sufletului lor. Vezi ca mai mult decât toate
este de trebuinta viata îmbunatatita si dovada prin fapte, caci: „Din roadele
lor îi veti cunoaste pe dânsii” (Matei 7, 16). Daca te-ar lasa cineva sa
alegi: sau morti sa înviezi în numele lui Iisus, sau sa mori pentru numele Lui,
tu ce ai alege? Negresit aceasta din urma, caci este o fapta mântuitoare, iar
cealalta este doar o minune. Si daca cineva te-ar lasa sa alegi între puterea de
a preface fânul în aur si puterea de a socoti toate bogatiile ca pe fân, nu ai
alege, oare, pe aceasta din urma? Negresit, numai aceasta ar câstiga pe oameni.
Daca ei te-ar vedea facând aur din fân, ar creste numai lacomia lor de avere, si
toti ar vrea sa învete acel mestesug, ca Simon Magul (Fapte 8, 19); iar daca
te-ar vedea dispretuind bogatiile, repede s-ar slobozi si ei de boala lacomiei
lor. Vezi ca vietuirea valoreaza mult si este un propovaduitor vorbaret?
Când zic vietuirea, nu înteleg ca cineva trebuie sa traiasca în sac si în
cenusa, ci înteleg nesocotirea comorilor pamântesti, iubirea aproapelui,
milostenia, hranirea celor flamânzi, biruirea mâniei, lepadarea de slava
desarta, alungarea pizmei. Hristos zice lamurit: „Învatati-va de la Mine, ca
sunt blând si smerit cu inima” (Matei 11, 29). Asadar, daca tu vrei sa te
asemeni Apostolilor, nimic nu te opreste. Nu ai nevoie de darul minunilor. Daca
ai nimicit pacatul din tine, daca ai sfarâmat puterea satanei, ai calcat pe
capul lui, ai slabit puterea lui, i-ai împrastiat oastea, atunci ai savârsit cea
mai mare minune. Prin aceasta s-au facut mari si Apostolii, precum spune Petru:
„Noi am lasat toate, si am urmat Tie” (Matei 19, 27). Întru aceasta sa urmam si
noi lor, sa ne lepadam de cele vremelnice, sa ne daruim lui Hristos, pentru ca
noi, împreuna cu Apostolii, sa ne facem partasi vietii vesnice, prin harul si
bunatatea lui Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.
(din “Predici la duminici si
sarbatori” - Sfântul Ioan Gura de Aur)
|