Cuvânt la Praznicul Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezatorul
(7 ianuarie)


„Saracilor li se binevesteste”
(Matei 11, 5)

Nu saracia, ci pofta podoabelor este piedica faptei bune

 

 La savârsirea faptei bune, daca noi voim aceasta cu adevarat, nimic nu ne poate împiedica; putem fi saraci, slabiti si bolnaviciosi, neînsemnati, din starea de jos, înca si robi si slugi. Nici saracia, nici slabiciunea trupului si boala, nici robia sau altceva de felul acesta nu poate sa ne împiedice de a fi îmbunatatiti.

Dar ce vorbesc eu despre sarac, despre rob, despre cel neînsemnat! Ba chiar si când sezi în închisoare, nici aceasta nu te poate împiedica de la fapta buna. Cum asa? Va voi spune, iubitilor! Închipuieste-ti ca unul din casnicii tai te-a jignit si mâniat. Iarta-l si lasa sa treaca mânia peste el. Si poate, oare, saracia, închisoarea si starea de jos sa te împiedice pe tine a face aceasta? Ce zic eu: Sa te împiedice? Dimpotriva, saracia si celelalte îti ajuta, îti slujesc la înabusirea mâniei.

Iarasi, când tu vezi îndestularea altuia, sa nu-l pizmuiesti. Iata, aici nu poate sa-ti stea în drum saracia si cele asemenea. Si iarasi: Când te rogi, trebuie sa faci aceasta cu duh treaz si privighetor. Si la aceasta nu poate sa-ti stea nimic împotriva. Blând, modest, cumpatat si curat poti fi chiar când nu ai avea nimic în lumea aceasta; dimpotriva, lucrurile dinafara nu te ajuta la aceasta.

Iata, tocmai asa se întâmpla cu harul lui Dumnezeu. Poate cineva sa fie schiop, sau orb, sau ciuntit, ba poate sa zaca si în boala cea mai grea; toate acestea nu împiedica harul lui Dumnezeu a veni la dânsul. El cauta numai sufletul ce-L primeste cu voie buna, si nu ia aminte nici cât de putin la toate celelalte, la lucrurile cele dinafara, precum este saracia, boala si altele.

Cei ce aleg pe soldati se uita la tinerete, la marimea si taria trupului. împaratul cerului, însa, nu cere atât de mult, ci primeste în oastea Sa si pe cei batrâni, si pe cei slabi si pe cei schiopi, si nu se rusineaza de dânsii. Cine poate sa fie mai iubitor de oameni, mai bun? El cere de la noi numai ceea ce sta în puterea noastra.

Fireste, Dumnezeu ne cheama la slujirea Sa, nu pentru ca noi sa-L folosim în vreun fel pe Dânsul, ci numai pentru ca El sa ne poata face bine. Dimpotriva, împaratii cei pamântesti iau pe oameni în slujba lor pentru folosul lor propriu. Ei au nevoie de oameni pentru un razboi pamântesc, Dumnezeu însa duce pe ai Sai la o batalie duhovniceasca.

Nu trupul, ci sufletul este aici în lupta; si nu se lupta cu mâinile si cu armele, ci prin stiinta si prin fapta cea buna. Si ori de ce chemare si meserie ai fi aceasta nu te poate împiedica de la îndeletnicirea faptei bune. Daca esti muncitor, în vremea lucrului tau, cânta cântari duhovnicesti, daca nu cu gura, pe tacute, în inima. Nu este nici un tovaras mai bun decât un cântec cucernic. Astfel de tovarasie nu-ti aduce nici o primejdie, si poti sa sezi la lucrul tau asa de linistit ca într-o manastire. Caci nu locul, ci fapta cea buna aduce duhului odihna.

Nicidecum nu se vatama fapta cea buna a Apostolului Pavel, prin aceea ca el se îndeletnicea cu lucrul mâinilor.

Nu zice: „Eu sunt taran, sau sarac, cum as putea sa umblu dupa fapta buna cea înalta?”. Tocmai pentru aceea tu poti înca mai bine sa fii îmbunatatit, caci saracia mai mult ne ajuta la fapta buna decât bogatia; si munca este mai folositoare cucerniciei decât trândavia. Asa, bogatia este pentru unii o mare piedica la fapta buna. Când se cuvine a înabusi mânia, a stârpi pizma, a înfrâna iuteala, când se cuvine a se ruga, a fi blând si modest, bun si iubitor, cum ar putea saracia sa fie piedica la acestea? Pentru toate acestea nu se cere a cheltui bani, ci numai o vointa tare, dreapta.

Numai singura milostenia, dintre toate faptele bune, are mai mult trebuinta de bogatie. Dar si ea, prin saracie, se face mai slavita si mai stralucita. Femeia aceea, care numai doi dinari a aruncat în visteria templului, a fost foarte saraca, si totusi a covârsit pe toti bogatii (Luca, cap. 21).

Asadar, sa nu socotim bogatiile un lucru mare! Pretul ce-l are aurul nu sta în firea lui, ci în socotinta noastra. Caci daca cerceteaza cineva lucrul cu atentie, fierul este mult mai trebuincios decât aurul si aduce în viata un folos mult mai mare mestesugarilor si manufacturilor. De asemenea, pietrele obisnuite sunt mai trebuitoare si mai folositoare decât pietrele scumpe, caci din ele se zidesc casele, zidurile si cetatile. Sau, arata-mi ce folos au margaritarele pretioase? Ba ele mai vârtos sunt vatamatoare, caci pentru a putea agonisi un astfel de margaritar, trebuie sa lasi o suta de saraci flamânzi.

Dar pentru fericirea cea adevarata, n-ai trebuinta de asemenea lucruri. Voiesti, oare, cu ele sa placi barbatului tau? O, în loc de aur si de margaritare, împodobeste-te cu fapte bune cu blândete, cu buna cuviinta! Atunci te vei arata lui dragalasa, caci podoaba milostivirii si a cumpatarii întareste dragostea barbatului. Asadar, împodobeste-te cu buna cuviinta, cu înfrânarea, cu milostivirea, cu prietenia, cu iubirea si ginga-jsia catre barbatul tau, cu blândetea, cu cumpatarea, cu rabdarea si cu îngaduinta. Acestea sunt culorile faptei bune; aceasta este o podoaba pe care o iubesc si îngerii, si oamenii, si pentru care Dumnezeu însusi te va lauda. Daca „întelepciunea unui om îi lumineaza fata”, precum zice Sfânta Scriptura (Ecclesiastul 8, 1), apoi cu atât mai mult fapta buna va slavi fata femeii. Iar daca tu, asa de mult pretuiesti podoaba cea pamânteasca, apoi spune mie: Cu ce au sa te ajute, în ziua judecatii, aceste margaritare si cele asemenea lor? Cu ce-ti vor putea ajuta, când, pe de alta parte, Dumnezeu îti va arata saracii pe care i-ai lasat flamânzi? De aceea a zis Pavel: „împodobiti-va nu cu împletiturile parului, sau cu aur, sau cu margaritare, sau cu haine scumpe” (I Timotei 2, 9), caci aceasta podoaba este o ispita, mai întâi pentru voi, si apoi pentru multi, si la moarte se va lua de la voi împreuna cu toate celelalte.

Dimpotriva, podoaba faptei bune ramâne cu noi si nu sufera nici o schimbare; ea nu ni se poate rapi si ne va întovarasi dincolo, în vesnicie. Aceasta podoaba nu are nevoie de bogatie, oricine poate sa o dobândeasca. Nici saracia, nici lipsa, nimic din cele dinafara nu poate sa ne împiedice a birui pe satana.

Este adevarat ca satana ne ispiteste, dar nimeni sa nu paseasca pragul casei sale pâna ce nu va fi rostit cuvintele: „Ma lepad de tine, satano, si de toata desfatarea ta, si de toata slujba ta, si ma predau Tie, Hristoase!”. Nu iesi niciodata din casa fara sa fi rostit cuvintele acestea. Ele trebuie sa fie pentru tine toiag, arma si tarie neînvinsa. Pe lânga aceste cuvinte mai fa si semnul Sfintei Cruci pe fruntea ta, si atunci nici un om, nici chiar satana nu te va vatama. Atunci vei ridica semnul de biruinta asupra satanei si vei dobândi cununa dreptatii. Iar de aceasta, fie sa ne împartasim cu totii prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia împreuna cu Tatal si cu Duhul Sfânt se cuvine lauda, în vecii vecilor. Amin.