Sfântul Ioan Evanghelistul a
fost feciorul lui Zevedei si al sotiei lui, Salomi, care era fiica logodnicului
Iosif. Pentru ca acesta a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda si pe
Iosie si trei fete: pe Estera, pe Marta si pe Salomi, care a fost femeie lui
Zevedei, si maica lui Ioan. De aici se vede ca Domnul nostru Iisus Hristos era
unchi lui Ioan si frate al Salomiei, fetei lui Iosif. Acesta este cel ce s-a
rezemat pe pieptul lui Hristos, ca cel ce era foarte iubit de Dânsul. Pentru ca
si la vânzare a fost cu Dânsul, si la rastignire, când a luat si pe Nascatoarea
de Dumnezeu în casa sa, slujind-o pâna la adormirea ei. Iar dupa adormire
aruncând sorti Sfintii Apostoli unde era sa mearga fiecare dintr-însii si sa
propovaduiasca, a cazut lui Ioan soarta ca sa mearga în Asia. Se mâhnea de
aceasta ca cunostea mai înainte ca o sa aiba nevoie de calatorie pe mare, ceea
ce si spuse mai înainte ucenicului sau Prohor. Umblând patruzeci de zile si
patruzeci de nopti pe mare, purtat de puterea valurilor, caci se mâhnise pentru
sorti; si (fiindca n-a nadajduit la puterea lui Dumnezeu cea nebiruita) pentru
aceasta s-a îngaduit de la Dumnezeu ca sa cada în ispita, ca prin acea ispita sa
i se ierte greseala sa cea omeneasca. Si s-a dat într-o parte de loc al Asiei,
ce se cheama Marmareonda si acolo a aflat pe Prohor cazut si el în primejdie.
Caci fiind dispretuit de oamenii ce erau acolo, si parându-li-se ca este
vrajitor, si ca Ioan ar fi furat galbeni din corabie si a fugit. Scapând cu
nevoie a sosit la locul ce s-a zis mai sus. Mergând la Efes i-a aflat pe ei o
femeie anume Romana vestita în rautate pâna si la Roma. Aceasta platindu-le i-a
silit sa slujeasca la baie. Apostolii nestiind mestesugul baii, ea îi necajea
atât de rau ca i-a facut pe amândoi ca pe niste robi. Ioan era rânduit sa faca
foc, sa încalzeasca baia, iar Prohor sa porneasca apa la baie în tot timpul. De
trei ori într-un an un drac cumplit sugruma înauntru câte un tânar si câte o
tânara, pentru ca atunci când se zidise baia a pus un tânar si o tânara la
temelie, si din aceasta pricina începuse a face moarte.
Când a fost a treia luna, intrând Domnus, feciorul lui Dioscorid într-acea
baie, a fost sugrumat de demon. Iar Romana facând plângere, s-a auzit în tot
orasul Efesului si la Dioscorid, care auzind aceasta, de mare întristare si de
multa mâhnire a murit si el. Atunci Romana a rugat foarte pe Artemida sa învieze
pe Domnus, dar fara folos. Întrebând Ioan pe Prohor ce se întâmplase i-a vazut
Romana vorbind, si a apucat pe Ioan si strâmtorându-l îi zicea ca este
fermecator, si ca de nu va învia pe Domnus îi va desparti sufletul de trup.
Facând apostolul rugaciune si înviind pe copil, s-a spaimântat cu duhul Romana,
si zise ca este ori Dumnezeu, ori fiul lui Dumnezeu, si a crezut în Hristos,
marturisindu-se catre Ioan. Iar înviind si pe Dioscorid, a crezut si el împreuna
cu fiul sau Domnus, si se marturisira toti, botezându-se: Dioscorid, Domnus si
Romana. Si a rupt Romana înscrisul de robie, iar Ioan a departat si duhul cel
viclean din baie.
Pe când efesenii praznuiau pe Artemida, apostolul a stat într-un loc înalt,
unde se afla acel idol. Iar poporul înfuriindu-se pentru aceasta, arunca cu
pietre asupra lui Ioan, dar nu-l atingeau pe el, ci loveau idolul încât l-au
facut farâme. Apostolul le spunea multe pentru credinta; iar ei întarâtându-se,
iarasi au aruncat cu pietre asupra lui; pietrele însa se întorceau asupra celor
ce le aruncau. Atunci facând apostolul rugaciune se facu o fierbere mare din
pamânt, si au cazut jos la pamânt din popor ca la vreo doua sute de oameni si au
murit. Iar ceilalti abia dezmeticindu-se si izbavindu-se din groaza, se rugau
sfântului sa-i miluiasca, si sa învieze pe cei morti. Deci rugându-se si
înviindu-i pe cei ce murisera, si iarasi facându-se fierberea aceea a
pamântului, au cazut la Ioan toti si s-au botezat. Apoi când sta sfântul într-un
loc ce se chema Tihi, a tamaduit pe un slabanog ce zacuse doisprezece ani, care,
sculându-se, marea pe Dumnezeu. Facutu-s-au si alte multe minuni de Ioan, de s-a
dus pretutindenea vestea minunilor. Vazând dar demonul ce se afla în capistea
Artemidei, toate cele ce se facuse de sfântul si cunoscând ca si pe el era sa-l
goneasca de acolo, a stârnit furie mare în popor împotriva Sfântului Ioan si a
ucenicului sau Prohor.
Cunoscând Ioan prin Duhul Sfânt ca pornirea poporului era sa iasa spre bine,
s-a dat de bunavoie poporului împreuna cu ucenicul sau Prohor. Si tragându-i
poporul pâna la capistea Artemidei, se rugara ei lui Dumnezeu sa cada capistea,
dar sa nu vatame pe nimeni din cei ce erau acolo. Si asa cazând capistea,
apostolul zise catre demonul care se afla acolo: "Tie zic, demone spurcat, câta
vreme este de când locuiesti aici? Si de ai pornit tu asupra noastra poporul,
marturiseste!" Iar demonul striga tare: "De când locuiesc aici sunt doua sute
patruzeci si noua de ani si eu i-am pornit pe acestia toti asupra voastra". Zise
drept aceea sfântul: "Poruncescu-ti în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, sa
nu mai locuiesti în acest loc". Si îndata iesi demonul din oras. Atunci pe toti
i-a cuprins cutremur si frica, si cei mai multi dintr-însii au crezut în Domnul.
Facându-se si alte multe semne si minuni din mâinile apostolului, si venind
multa multime la credinta, s-a dat stire de lucrurile lui si la ighemonul de
atunci ca poporul, ademenit de niste învataturi fermecatoresti graite de
apostol, paraseste legile împaratilor, si calca cinstea zeilor, încât si
capistile cele mai bune ale lor au cazut de s-au sfarâmat. De aceea au fost
izgoniti în ostrovul Patmos, de care i se aratase Domnul în vis lui Ioan
spunându-i-se ca are sa patimeasca mult si sa fie izgonit la un oarecare ostrov
ce se cheama Patmos, fiind celor de acolo de mare folos mergerea lui.
Mergând pe mare la locul Exoriei, a înviat pe unul din slujitorii ce se
înecase în mare, si întoarse spre liniste si furtuna, care ridicase asupra lor
valul cel groaznic al marii. Pentru aceea s-au botezat toti. Iar Ioan mergând
bucuros la Exoria ostrovului Patmos, a scapat pe feciorul lui Miron, pe
Apolonid, de dracul ce locuia într-însul. Si îndata toata casa lui Miron a
crezut în Hristos si s-a botezat, împreuna cu Lavrentie ighemonul, care avea
mare putere în acel ostrov, si femeia lui Hrisipia, fiica lui Miron, cu fiul sau
si cu toate slugile sale.
Deci, era în partile acelea un vrajitor anume Chinops petrecând în loc
pustiu, care cu multimea nalucirilor demonice minuna atâta pe cei fara de minte,
încât era socotit ca un zeu. Preotii lui Apolon vazând îndraznirea ce avea Ioan
în învatatura sa, au vorbit lui Chinops, pe dânsul rugându-l, sa foloseasca
mestesugirile lui împotriva sfântului. Acela, nevrând sa mearga în cetate, caci
petrecea în pustietati neumblate, a fagaduit ca va trimite un duh viclean la
casa lui Miron, ca sa ia sufletul lui Ioan.
A doua zi a trimis pe unul din duhurile cele viclene învatându-l sa-i aduca
sufletul lui Ioan. Mergând demonul la casa lui Miron, a stat în locul unde se
afla Ioan, care simtind pe demon, i-a poruncit sa nu se mai mute de acolo, ci sa
stea pâna va spune pricina pentru care a venit. Iar duhul a zis: "Preotii lui
Apolon au venit la Chinops, si au vorbit multe lucruri rele despre tine, si-l
chemau sa vina în oras sa-ti rânduiasca moarte; iar el s-a aparat zicând: "Nu
vreau sa ma ostenesc sa merg în cetate pentru un om mic si ticait, ci va
întoarceti înapoi, ca mâine voi trimite un duh si voi lua sufletul lui si-l va
aduce la mine, si-l voi da la judecata". Iar Ioan zise: "Ai mai fost trimis
vreodata si ai mai luat suflet de om sa i-l duci?" Si zise duhul: "Am fost
trimis de am omorât, dar suflet n-am luat". Atunci Ioan zise: "Pentru ce-l
ascultati?" Si zise duhul: "Toata puterea satanei locuieste acolo si s-a tocmit
cu toti cei mai mari si noi cu dânsul, si ne asculta Chinops pe noi, si-l
ascultam si noi pe el".
A zis Ioan: "Asculta duh viclean: îti porunceste apostolul lui Dumnezeu Ioan
sa nu mai mergi niciodata sa mai viclenesti om, ci sa iesi afara dintr-acest
ostrov, si sa umbli ratacind, si sa nu ai loc nicaieri". Si îndata duhul cel
viclean a iesit din ostrov. Vazând Chinops ca nu se mai întoarce duhul, a trimis
pe altul, care patind la fel a mai trimis si alti doi: unul sa intre la Ioan si
altul sa stea afara sa-i aduca raspuns. Deci intrând acela si patind ca si
ceilalti, s-a dus celalalt si a spus lui Chinops ce s-a întâmplat. Atunci
Chinops, umplându-se de mânie, si luând toata multimea demonilor a mers în
cetate; iar cetatenii au început a striga, si toti i se închinau. Gasind el pe
Ioan unde învata, s-a umplut de multa mânie si a zis catre popor: "Oameni orbi
si rataciti! Ascultati calea adevarului: de este drept Ioan si sunt adevarate
graiurile lui, si va face cuvântul care voi zice, voi crede si eu în cele ce
zice". Si apucând Chinops pe un tânar îi zise: "Tânarule, traieste tatal tau?"
Iar acela îi spuse ca a murit. Chinops zise: "Cu ce moarte?" Iar acela raspunse:
"A fost corabier, si spargându-se corabia pe mare s-a înecat". Iar Chinops zise
catre Ioan: "Iata, arata de graiesti adevarat, si scoate pe tatal copilului din
mare si adu-l la fiul sau, sa-l vedem si noi viu". Iar Ioan zise: "Nu m-a trimis
Hristos ca sa înviez mortii, ci ca sa învat oamenii rataciti". Deci zise Chinops
catre tot poporul ce sta acolo: "Macar acum sa ma credeti pe mine, oamenilor, ca
acest om este amagitor si va înseala cu farmece; tineti-l pâna ce voi aduce pe
tatal tânarului si-l pun înaintea voastra viu". Si l-au tinut pe Ioan. Iar
Chinops tinzându-si mâinile si lovind marea, si facându-se sunet în mare de a
speriat pe toti, s-a facut nevazut. Atunci au înaltat toti glas, zicând: "Mare
esti Chinops si nu este altul afara de tine". Si fara de veste iesi Chinops din
mare tinând, precum a zis, pe tatal copilului, si s-au minunat toti. Deci zise
catre copil: "Acesta este tatal tau?" Si zise copilul: "Acesta este, doamne", si
se închinara toti lui Chinops.
Si vrând ei sa ucida pe Ioan, nu i-a lasat Chinops zicând: "Daca veti vedea
altele mai mari decât acestea, atunci va fi certat rau". Si întreba pe unul din
cei de fata: "Ai feciori?" El zise: "Am avut, dar l-a ucis oarecine cu
viclesug". Chinops s-a fagaduit sa-l aduca si pe acela la tatal sau, viu. Deci
strigând tare, chema anume si pe ucigas si pe cel ucis; iar ei îndata se aratara
stând de fata amândoi. Si zise Chin-ops catre omul acela: "Acesta este fiul tau?
Si acesta este cel ce l-a ucis?" Si zise omul: "Asa, doamne". Iar Chinops zise
catre Ioan: "Te miri de acestea?" Iar Ioan zise: "Nu ma mir, ci mi-e mila de
sufletele ce pier prin tine".
Si se lauda Chinops ca va face si pe sfântul sa se mire de cele ce facea el,
speriindu-l, ca în cele din urma si de viata îl va lipsi. Iar Apostolul a zis:
"Curând ti se vor dezlega semnele si tie". Acestea auzind poporul si pornindu-se
asupra lui Ioan, pâna într-atât l-au batut si l-au zdrobit ca l-au lasat aproape
mort; si parându-le tuturor, chiar si lui Chinops, cum ca ar fi murit apostolul,
nu l-au socotit vrednic de îngropare, ci din porunca lui Chinops l-au lasat
neîngropat, ca sa-l manânce fiarele si pasarile. Apoi s-a dus fiecare la casa
lui, bucurându-se ca au scapat de Ioan, si mirându-se de spurcatul Chinops. Dupa
aceea, peste putin, auzind Chinops ca Ioan învata la locul ce se cheama
zvârlitura pietrii, au chemat pe demonul cu care facea fermecatoriile, si
mergând în locul acela a zis catre Ioan: "Vrând sa te fac de mai mare rusine
te-am lasat atunci viu; dar vino sa mergem la marginea marii, si vei vedea
puterea mea si te vei rusina". Deci au mers dupa dânsul si cei trei demoni, care
se aratasera a fi înviat din morti. Si batând Chinops tare din palme, sari în
mare disparând fara de veste din vederea tuturor. Iar poporul striga: "Mare esti
Chinops si nu este altul ca tine". Iar Ioan, poruncind demonilor care se faceau
ca sunt oameni înviati din morti sa stea pe loc sa nu se miste de acolo, s-a
rugat catre Dum-nezeu sa nu mai lase viu pe Chinops. Si îndata se facu mare
sunet în mare, si învaluindu-se apa unde cazuse Chinops, n-a mai iesit. Iar
demonilor carora se aratasera ca au înviat din morti, le-a poruncit Ioan în
numele lui Iisus Hristos cel rastignit sa iasa din acel ostrov, si s-au facut
nevazuti. Asteptând poporul pe Chinops trei zile si trei nopti pe marginea
marii, de foame si de racnete si de zaduf cea mai mare parte dintr-însii
lesinase, de zaceau fara glas, dintre care au si murit trei copii. Dar
facându-i-se mila sfântului, si rugându-se pentru mântuirea lor si mult
învatându-i pentru credinta, a înviat pe copiii cei morti. Atunci toti cu o
unire întorcându-se catre Hristos, au primit Sfântul Botez. Deci s-au întors
toti locuitorii ostrovului la propovaduirea Evangheliei si venind catre Hristos
prin credinta, au facut rugaciune toti catre apostolul, sa le dea scrisa toata
mântuitoarea propovaduire.
Mergând Apostolul Ioan într-un munte, împreuna cu ucenicul sau Prohor, a
postit trei zile, rugându-se lui Dumnezeu pentru aceasta.
Si dupa a treia zi s-a facut fulger mare si tunet, ca s-a cutremurat muntele
si Prohor a cazut la pamânt, iar Ioan ridicându-l si sezând de-a dreapta lui si
cautând la cer a început a zice: "La început era Cuvântul, si Cuvântul era la
Dumnezeu"... si celelalte. Si savârsind Sfânta Evanghelie, a dat-o în mâinile
lor, si de acolo s-a raspândit la toate marginile pamântului. Si a petrecut
acolo împreuna cu Prohor; si a aflat pe un tânar într-un oras aproape de Efes,
pe care înca pâna a nu fi izgonit la Patmos, sfântul îl daduse pe mâna
episcopului bisericii, dar fugind de la episcop, s-a facut capetenie de tâlhari.
Pe acesta iarasi l-a întors la pocainta, si a izbavit orasul de moarte, si l-a
îndreptat catre Hristos. Si asa a trait Sfântul Evanghelist în Efes, si facând
nespuse minuni a atras multa multime catre Hristos. Acolo a mai trait douazeci
si sase de ani, si mai înainte noua ani; iar la Patmos cincisprezece ani. Iar
când a mers la Efes de la Ierusalim era de cincizeci si sase de ani si sapte
luni, încât s-au facut anii lui peste tot o suta cinci ani si sapte luni. Si
tragea în casa lui Domnus; de unde iesind cu ucenicii sai, sapte fiind, si
mergând într-un loc le porunci sa sada acolo. Si era pe la vremea utreniei, si
dându-se putin înlaturi de la dânsii îsi facu rugaciune multa. Întorcându-se la
dânsii, le-a poruncit sa sape crucis dupa statul sau, si facând ei precum le
poruncise, a mers si a intrat în groapa, si sarutându-i pe dânsii pentru
despartire si ei foarte întristându-se, caci se lipseau de dascalul lor, si
varsând lacrimi pentru dânsul, i-a învatat sa-l acopere cu pamânt pâna la
genunchi; dupa aceea iarasi sarutându-i si învatându-i, l-au mai acoperit pâna
la grumaji; dupa aceea, punându-si o mahrama peste obraz, si punând pamânt peste
dânsul a fost acoperit de tot, si rasarind soarele, si-a dat duhul.
Ucenicii plângând mult, caci ramasera lipsiti de dascalul lor, se întoarsera
si povestira celor din cetate despre petrecerea lui, si auzind aceasta fratii
care erau în cetate au mers de au sapat si n-au gasit nimic. Si plângând mult si
rugându-se se întoarsera în cetate. De aceasta si Policrat, episcopul poporului
Efesu-lui, scriind catre Victor, episcopul Romei, zise asa: "A adormit în Asia,
mare Stihie, care va sa se scoale la ziua cea de apoi a venirii Domnului, Ioan
cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos". Iar dumnezeiescul Ipolit povestind
propovaduirea si savârsirea apostolilor, zice: "Ioan, fratele lui Iacov,
propovaduind în Asia cuvântul, a fost izgonit la ostrovul Patmos. Si de acolo,
iarasi fiind chemat din izgonire de la Efes, s-au savârsit acolo, în zilele lui
Neron. Ale carui moaste cautate de locuitorii cetatii cei credinciosi nu s-au
aflat". Iar Chesarie, fratele marelui Grigorie, întrebând la Constantinopol de
aceasta pe vremea lui Sicret, i s-a raspuns asa: "Acest Ioan la sfârsitul
Evangheliei sale a aratat aceasta: Si aceasta zicând Iisus, zise lui (adica lui
Petru): Vino dupa mine; si întorcându-se Petru a vazut pe ucenicul pe care-l
iubea Iisus urmând, si zise: Doamne, dar acesta ce? Si zise lui Iisus: de voi
vrea sa ramâna el pâna voi veni Eu, ce-ti este tie? Drept aceea a iesit cuvântul
acesta între frati ca ucenicul acela nu va muri. Pentru aceasta si unii din
pricina cuvântului acesta zic ca Ioan nici pâna astazi n-a gustat moarte, ci ca
s-a mutat. Dar nu este asa adevarul: de vreme ce aflând Hristos unde vâna peste,
poruncit-a numai lui Petru sa-i urmeze. Iar el vrând ca sa mearga si Ioan
împreuna cu dânsul, zise: Doamne, dar acesta ce? Iisus a poruncit lui Ioan sa
ramâna la vânatoarea pestelui, zicând: De voi vrea sa stea acesta aici pâna voi
veni, sa pescuiasca pâna iarasi ma voi întoarce, ce-ti este tie? Numai ca
iubitul lui Hristos, Ioan, a murit, de vreme ce si mormântul lui se stie unde
este. Însa o adevereaza aceasta si marele dascal si întocmai cu apostolii Ioan
Gura de Aur, în tâlcuirea Epistolei catre Evrei, a Evangheliei dupa Matei si a
Evangheliei dupa Ioan".