HOME -> EDITORIAL
 

Editorial

Pomenirea Sfintilor si facatorilor de minuni fara de arginti Cosma si Damian, fiii Teodotei celei din Asia.(1 noiembrie)

Pomenirea Sfântului ierarh Nectarie din Eghina, episcop al Pentapolisului.(9 noiembrie)

Pomenirea Sfântului Mucenic Mina.(11 noiembrie)

Pomenirea Sfântului Apostol si Evanghelist Matei.(16 noiembrie)

Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorul Stefan cel Nou.(28 noiembrie)

Pomenirea Sfântului, slavitului si întru tot laudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat.(30 noiembrie)

Pomenirea patimirii Sfintei marii Mucenite Varvara (Barbara) si pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Ioan Damaschin, monahul si preotul.(4 decembrie)

Pomenirea celui între sfinti Parintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, facatorul de minuni.(6 decembrie)

Sarbatoarea Craciunului.(25 decembrie)

Praznuirea Nasterii celei dupa trup a Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (25 decembrie)

Pomenirea Sfântului Apostol, întâiul mucenic si arhidiacon Stefan, unul din cei sapte diaconi.(27 decembrie)

Sfântul Mare Mucenic Mina.(11 noiembrie)


 

Sfantul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinta crestin si cu slujba ostas, fiind sub stapanirea tribunului Fermilian in Mitropolia Cotuanului. Atunci imparateau Diocletian si Maximian, imparati pagani care au dat porunca in toate partile ca, crestinii care nu se vor inchina idolilor, sa fie munciti si omorati toti; incat credinciosii pretutindeni erau siliti spre jertfe idolesti.

Atunci fericitul Mina, nerabdand sa vada nevoia aceea, nici voind sa priveasca cum se cinstesc idolii cei fara de suflet, si-a lasat ostasia si s-a dus in munte in pustie, mai bine voind a vietui cu fiarele decat cu poporul care nu cunoaste pe Dumnezeu. Si umbla din loc in loc prin munti si prin pustietati, invatand Legea Domnului, iar cu postul si cu rugaciunea curatindu-si sufletul sau, slujea ziua si noaptea adevaratului Dumnezeu. Apoi trecand multa vreme, s-a facut un mare praznic idolesc in cetatea Cotuanului, la care adunandu-se multime de popor paganesc, se faceau diferite jocuri si privelisti, alergari de cai si lupte in cinstea necuratilor zei, la care priveliste privea toata cetatea cu luare aminte, de pe locuri inalte.

Acel praznic, vazandu-l Sfantul Mina mai inainte cu duhul, s-a aprins de ravna dupa Dumnezeu, si lasand muntii si pustietatea, a venit in cetate si in mijlocul privelistii a stat la un loc inalt, unde putea fi vazut de toti, si a strigat cu glas tare: „Venit-am catre cei ce nu ma cauta pe mine, aratatu-m-am celor ce nu intrebau de mine”. Acestea strigand sfantul, toti cei de la priveliste si-au intors ochii spre dansul si tacand se mirau de indrazneala lui. Acolo se afla si Piros, ighemonul cetatii.

Acela indata a poruncit sa prinda pe sfantul si, aducandu-l, l-a intrebat: „Cine esti tu?”. Iar Sfantul Mina a strigat in auzul a tot poporul, zicand: „Eu sunt robul lui Iisus Hristos, Care imparateste in cer si pe pamant”. Si iar l-a intrebat ighemonul: „Strain esti sau esti locuitor de aici? Si cum ai indrazneala aceasta sa strigi astfel in mijlocul privelistii?”. Iar sfantul neraspunzand la cuvintele lui, unul din ostasii cei ce stateau inainte l-a cunoscut pe dansul si a zis: „Cu adevarat, acesta este Mina ostasul care era sub stapanirea tribunului Fermilian”.

Iar ighemonul a zis: „Oare ostas ai fost, precum graiesc acestia despre tine?”. Sfantul a raspuns: „Asa este, ostas am fost si petreceam in cetatea aceasta; dar, vazand faradelegile poporului celui amagit de diavoli care se inchina idolilor iar nu lui Dumnezeu, pentru aceea am lepadat slujba ostaseasca si am iesit din cetate, ca sa nu fiu partas faradelegii si pieirii lor; si am umblat pana acum prin locuri pustii, fugind de oamenii cei necredinciosi si vrajmasi Dumnezeului meu. Iar acum auzind de praznicul vostru cel necurat, am ravnit dupa Dumnezeul meu si am venit sa mustru orbirea voastra si sa marturisesc pe Unul, adevaratul Dumnezeu, Care a zidit cerul si pamantul cu cuvantul Sau si tine toata lumea”. Auzind acestea ighemonul, a poruncit sa duca pe sfantul in temnita si sa-l pazeasca pana a doua zi. Iar el, toata ziua aceea s-a indeletnicit cu praznuirea si cu privelistea.

A doua zi a sezut ighemonul la judecata si scotand din temnita pe Sfantul Mina, in toate chipurile voia sa-l induplece pe el la inchinaciunea idoleasca, fagaduindu-i daruri si cu munci ingrozindu-l. Dar de vreme ce nu a putut sa-l induplece cu cuvintele sale la credinta cea idoleasca, a inceput a-l sili. Si dezbracandu-l si intinzandu-l la pamant patru ostasi, a poruncit sa-l bata fara crutare cu vine de bou, incat curgeau siroaie de sange din ranile lui. Iar un oarecare dintre cei ce stateau acolo, cu numele Pigasie, a zis catre sfantul: „Miluieste-te pe tine, omule, si te supune poruncii ighemonului, mai inainte, pana nu va fi zdrobit trupul tau de rani. Eu te sfatuiesc, apropie-te de zei, numai pana la o vreme, ca sa te izbavesti de muncile acestea; iar pe urma iarasi vei sluji Dumnezeului tau. Vei aduce o data jertfa idolilor si putina vreme vei sluji lor, ca sa scapi de cumplitele munci”.

Sfantul a raspuns cu asprime: „Du-te de la mine, lucratorule al faradelegii, caci eu am jertfit si inca voi jertfi jertfa de lauda Dumnezeului meu, Care-mi da ajutorul Sau si ma intareste in rabdare, incat muncile acestea mai mult mi se par usurare decat cumplita munca”. Mirandu-se muncitorul de rabdarea aceasta, a poruncit sa puna asupra lui mai multe munci. Deci, sfantul a fost spanzurat pe lemn si cu unghii de fier strujit, iar muncitorul, batjocorindu-l, zicea: „Oare simti vreun fel de dureri, Mina? Oare iti plac muncile? Voiesti sa-ti mai indulcesc aceasta dulceata?”.

Iar mucenicul, desi patimea, a raspuns ighemonului: „Nu ma vei birui muncitorule cu muncile acestea de scurta vreme, pentru ca-mi stau inainte ostasii Imparatului ceresc care imi ajuta si pe care tu nu-i vezi”. Iar ighemonul a poruncit slugilor sa munceasca mai aspru pe sfantul si zicea: „Nu marturisi aici alt imparat afara de imparatii romanilor”. Iar mucenicul raspundea: „Daca ati fi cunoscut voi pe adevaratul Imparat, nu ati fi hulit pe Cel marturisit de mine; pentru ca Acela este cu adevarat Imparat al cerului si al pamantului si nu este altul afara de Dansul. Iar voi, nestiindu-L pe El, Il huliti si-L asemanati cu imparatii vostri cei muritori, carora Cel de sus le-a dat cinstea cea imparateasca si stapanirea, Insusi fiind Domn a toata faptura”.

Ighemonul a zis catre dansul: „Cine este Acela Care da stapanire imparatilor si stapaneste peste toti?”. Mucenicul a raspuns: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care totdeauna viaza, Caruia toate I se supun, cele din cer si cele de pe pamant. Acela este Care aseaza in scaune pe imparati si le da stapanire”. Muncitorul a zis: „Oare nu stii ca imparatii romanilor se manie asupra tuturor celor care marturisesc numele lui Hristos si au poruncit sa-i omoare pe dansii?”.

Raspuns-a mucenicul: „Domnul a imparatit, sa se manie popoarele. Daca imparatii vostri se manie asupra lui Hristos si asupra crestinilor care marturisesc numele Lui, ce-mi pasa mie? Eu de acea manie nu tin seama, fiind rob al Hristosului meu. Numai de aceasta am grija, ca sa petrec in marturisirea Preasfantului Sau Nume pana la moarte si sa ma indulcesc de dragostea Lui, de care cine ma va putea desparti? Necazul sau stramtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau nevoia, sau sabia? Nimic nu ma va desparti pe mine de dragostea lui Hristos!”.

Dupa aceasta muncitorul a poruncit sa frece ranile lui cu petece de par. Si acestea facandu-se, mucenicul zicea: „Acum ma dezbrac de haina cea de piele si ma imbrac cu vesmantul mantuirii”. Apoi a poruncit muncitorul sa-l arda pe sfant cu faclii aprinse si a fost ars tot trupul lui, iar el tacea. Si l-a intrebat pe el ighemonul: „Oare nu simti focul, Mina?”. Sfantul a raspuns: „Dumnezeul nostru pentru Care patimesc, este foc mistuitor si-mi ajuta mie si pentru aceea nu bag in seama focul acesta cu care ma ardeti si nu ma tem de muncile voastre cele de multe feluri. Pentru ca imi aduc aminte de cuvintele Domnului meu din Evanghelie: Nu va temeti de cei ce ucid trupul, caci sufletul nu pot sa-l ucida”.

Zis-a lui ighemonul: „Cum graiesti tu acestea, caci ai petrecut toti anii vietii tale in oaste si stii carte?”. Sfantul a raspuns: „Domnul nostru Iisus Hristos a zis noua: Cand veti fi dusi inaintea imparatilor si a domnilor pentru Mine, nu va ingrijiti cum sau ce veti grai, ca vi se va da in acel ceas gura si intelepciune cu care veti grai”. Iar ighemonul a intrebat: „De unde a stiut Hristosul vostru ca veti patimi pentru Dansul unele ca acestea?”.

Sfantul a raspuns: „De vreme ce este Dumnezeu adevarat, apoi este si inainte-vazator. El a stiut si stie toate cele ce vor fi si mai inainte de a se face oarecare lucruri; toate sunt stiute de El, si chiar si gandurile noastre le cunoaste”. Iar ighemonul nestiind ce sa spuna impotriva acestora, a zis catre sfantul: „Mina, lasa cuvantarea cea multa si alege una din doua: sau fii al nostru, ca sa nu te muncim mai mult, sau fii al lui Hristos, ca sa te pierdem odata”.

Sfantul a raspuns cu mare glas: „Al lui Hristos am fost, sunt si voi fi!”. Iar ighemonul a zis: „Daca voiesti, te voi lasa doua sau trei zile ca sa te gandesti bine si sa ne dai raspunsul cel de pe urma”. Sfantul a raspuns: „Nu doua sau trei zile au trecut de cand sunt crestin, si n-am cugetat niciodata sa ma lepad de Dumnezeul meu. Deci nu se cade mai mult a gandi, nici a nadajdui ighemoane altceva a auzi de la mine, decat numai acest raspuns de pe urma: de Dumnezeul meu nu ma voi lepada si idolilor vostri nu voi jertfi, nici nu voi pleca genunchiul meu inaintea celor fara de suflet”.

Atunci ighemonul, maniindu-se mai mult, a poruncit sa astearna pe pamant carlige si multe cuie de fier si peste acelea sa tarasca legat pe Sfantul Mina. Iar el, ca si cand ar fi fost tras pe niste flori, mai cu indrazneala defaima pe zei si nebunia poporului celui inselat de diavoli. Iar ighemonul a poruncit sa-l bata cu vergi de plumb si a fost muncit astfel mult timp. Iar unul din ostasii care erau acolo, anume Iliodor, a zis catre muncitorul: „Stapane ighemoane, nu este tainuit luminarii tale cum ca neamul crestinesc este nepriceput si nu baga seama de munci, ca si o piatra sau lemn fara suflet, iar moartea o socotesc ca pe o bautura dulce. Deci, nu te osteni mai mult, ci porunceste mai degraba a sfarsi pe acest crestin impietrit”.

Indata ighemonul a dat aceasta hotarare asupra sfantului: „Pe Mina, ostasul cel rau, care a cazut in credinta crestineasca, iar porunca imparateasca nu a vrut s-o asculte, nici a voit sa jertfeasca zeilor, poruncim sa se taie cu sabia, si trupul lui sa fie ars in foc inaintea tuturor”. Deci, luand ostasii pe Sfantul Mucenic Mina, l-au dus dupa cetate si i-au taiat capul; apoi aprinzand un foc mare au aruncat intr-insul sfantul trup mucenicesc. Iar oarecare dintre credinciosi, dupa ce s-a stins focul, au venit acolo si au apucat parti din moastele sfantului care ramasesera din foc. Invelindu-le in panza curata, le-au uns cu aromate, iar dupa putina vreme le-au dus in patria lui si le-au pus la loc cinstit, pe care loc mai pe urma au zidit si o biserica in numele lui; si multe minuni se savarseau intr-insa cu rugaciunile sfantului.